Primăria Rădășeni și Consiliul Local Rădășeni au marcat anul centenar al Marii Uniri și Ziua Eroilor

În prezența oficialităților locale, a veteranilor de război, profesorilor și localnicilor care nu i-au uitat pe bravii ostași ai comunei, evenimentul comemorativ s-a desfășurat la monumentele din satele Lămășeni și Rădășeni.

Programul manifestărilor și a inclus depuneri de coroane, alocuțiuni, cât și momente artistice susținute de elevi.

Un sobor de preoți a oficiat la fiecare monument slujbe de pomenire pentru cei peste 150 de eroi martiri ai Comunei Rădășeni.

În discursul său, viceprimarul Maricica Păun le-a vorbit consătenilor despre unitate și despre jertfa ostașilor pe care s-a înfăptuit libertatea și pacea neamului românesc.

La finalul programului, Flacăra Unirii Centenare, adusă de către primarul Neculai Perju de la evenimentul desfășurat la Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost depusă la monumentele din Rădășeni și Lămășeni.

Close