În anul 1424, satul Rădășeni este dat lui popa Iuga de către Alexandru cel Bun.

Peste 10 ani, în 1434, satul Rădășeni este făcut danie lui popa Iuga, însă în 1561, Alexandru Lăpușneanu îl daruiește ctitoriei sale, Mănăstirea Slatina.

Rădășenenii nu recunosc tutela Mănăstirii Slatina.

În anul 1723 pornesc judecata cu Mănăstirea Slatina când raporturile se înrăutățesc datorită faptului că mănăstirea revendică stăpânirea asupra unei bucăți de pământ pe care rădășenenii o aveau dăruită de către domnitorul Ștefan Tomșa.

Cercetări, dezbateri și înfățișări au loc în anii 1749, 1750, 1752, 1754, 1765, 1767, 1768, 1769.

Se dă câștig de cauză mănăstirii: ”Să ramână răsuflate toate scrisorile ce ar fi fost la mâinile cetățenilor, iar țăranii din Rădășeni, de acum înainte pe ponturile domniei mele să urmeze și să-și dea dijma poamelor”.

În anul 1795 se plâng la domnie că mănăstirea le-a luat toate fânețurile și nu au unde cosi cât de puțin și că mănăstirea le cere dijma poamelor.

În raportul ispravnicilor se arată că acești săteni din Rădășeni ”de multă vreme neîncetată supărare și păgubire au pricinuit mânăstirii cu nesupunerea lor și cu multe pâri și judecăți. Li s-a măsurat fânațul, găsindu-se 680 de fălci”.

Ispravnicii cercetători propun ”să se înfrâneze acești răzvrătitori căci sunt între dânșii vreo cinci-șase care întărâtă pricini și merg pe la giudecăți".