Duminică s-a sfințit și redeschis Căminul Cultural Rădășeni

Duminică s-a sfințit și redeschis Căminul Cultural Rădășeni

Lucrările de reabilitare și dotare la Căminul Cultural din Rădășeni s-au încheiat la sfârșitul lunii octombrie. Înaintea reintroducerii obiectivului în circuitul evenimentelor locale, autoritățile locale au ținut ca așezământul proaspăt modernizat să primească binecuvântarea clericilor locului. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de șase preoți din satele Rădășeni și Lămășeni.

La evenimentul de duminică, 6 noiembrie 2016, au participat primarul Neculai Perju, viceprimarul Maricica Păun, membri ai Consiliului Local Rădășeni, angajați ai administrației locale alături de câțiva zeci de consăteni.

După sfințire, cei prezenți au putut vizita sala de spectacole și căminul, per ansamblu, care s-a redeschis după un an de zile.

Primarul Perju le-a expus consătenilor munca și etapele realizării obiectivului de investiții, amintind printre altele și faptul că la nivelul comunei urmează să fie derulate proiecte în valoare de 6 milioane de euro.

Căminul Cultural din satul Rădășeni a fost modernizat în totalitate printr-un proiect finanțat de Compania Națională de Investiții. Valoarea lucrărilor se ridică la 1,2 milioane de lei, valoare inițială, înainte de licitație fiind de 1,7 milioane de lei.

Recepția lucrării s-a făcut pe 27 octombrie 2016 în prezența constructorului și reprezentanților autorității locale.

 

Close